Cum a fost construit Castelul Peles
Lucrările pentru edificarea reşedinţei de vară a principelui Carol I al României au început încă din anul 1873, pe un teren aflat în proprietatea privată a suveranului, denumit iniţial domeniul Piatra Arsă şi ulterior domeniul regal de la Sinaia. Şantierul de pe Valea Peleşului a reunit, la un moment dat, aproape 300 de lucrători şi poate fi considerat cel mai important de pe cuprinsul Vechiului Regat în veacul trecut. Asupra mersului lucrărilor şi a componenţei echipelor de muncitori, regina Elisabeta nota: “Italieni zidari, Români pentru terasamente, ţigani salahori. Albanezii şi Grecii lucrau în cariere, Nemţii şi Ungurii dulgheri. Turcii ardeau cărămida. Au fost maeştrii Polonezi şi cioplitori în piatră Cehi. Francezii desenau, Englezii măsurau, astfel că pe şantietr se întâlneau sute de costume naţionale şi se vorbeau patru-spre-zece limbi; se cânta, se înjura si se certa în toate dialectele şi pe toate tonurile; era un amestec nostim şi zgomotos de oameni, de cai, de boi şi de bivoli”.
Construcţia a fost finanţată din caseta particulară a lui Carol I, dar şi din lista civilă. Costurile etapei 1873 – 1883, atât pentru construcţie cât şi pentru lucrări de decoraţie s-au ridicat la suma de 6,5 milioane lei-aur, iar costurile globale, până în anul 1914, la suma de 16 milioane lei-aur.
Dificultăţile tehnice, respectiv alunecările de teren ce necesitau ziduri puternice de susţinere, cât şi prezenţa multitudinii de izvoare subterane ce trebuiau captate într-o reţea de drenuri, au impus aducerea la Sinaia a unei autorităţi în materie, arhitectul-profesor Wilhelm von Doderer. După planurile acestuia şi în condiţii tehnice identice celor de la Sinaia, se construise complexul balnear de la Mehadia, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar.. Lupta cu elementele capricioase ale naturii şi supunerea acestora a durat doi ani.
Problemele tehnice au determinat amânarea ceremoniei punerii pietrei de temelie pentru anul 1875, în data de 10/22 august. Momentul, cu deosebită valoare simbolică, s-a desfăşurat cu mult fast, încheindu-se cu următoarele cuvinte ale regelui Carol I: “Să se ridice acest castel şi să fie terminat, pentru a putea deveni leagănul Dinastiei mele, al Dinastiei naţionale”. În temelii s-au zidit actul de fundaţie şi actul de construcţie, alături de câteva monede cu efigia lui Carol I.
Prezenţa la ceremonie a clerului, a guvernului, a armatei, precum şi intonarea imnului de stat, şi nu în ultimul rând cuvintele ctitorului, au subliniat în mod pregnant importanţa momentului, care, prin extensie, devenea un eveniment naţional cu valoare simbolică, găsindu-şi rădăcinile în ritualuri străvechi.
Pe perioada de funcţionare a şantierului, suveranul a urmărit cu foarte mare atenţie lucrările, până în cele mai mici detalii. Datorită acestui fapt, edificiul devine expresia cea mai elocventă a gustului primului rege al României.